ani
Tot mai multe femei aleg să devină mame după vârsta de 35 de ani, iar cele mai multe sarcini pot avea o evoluție favorabilă. Totuși, odată cu înaintarea în vârs…
O defecțiune a sistemului de comunicații care a blocat vineri plecările zborurilor pe întreg teritoriul Statelor Unite a readus în prim-plan problema rețelei în…
Scott Colom, un procuror democrat în vârstă de 43 de ani, a învins-o pe senatoarea republicană Cindy Hyde-Smith într-o cursă electorală extrem de strânsă, potri…
Trimis în judecată în 2020 pentru o mită de un milion de euro, care ar fi fost pretinsă de la un constructor cu lucrări în Bihor, fostul șef al Apelor Române, V…
Un democrat a fost ales senator al statului Mississippi. Este încă o surpriză de proporții în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, transmite Mediafax. …
Persoanele cărora le lipsesc ani de cotizare pentru pensie își pot completa stagiul prin plata retroactivă a contribuțiilor, în condițiile prevăzute de lege. Pr…
O inteligență artificială (AI) superinteligentă va prelua controlul asupra lumii în următorii trei ani și va ucide oamenii, dacă nu va fi oprită. Profesorul Geo…
Fostul primar al comunei Țibana, care și-a pierdut mandatul după intrarea în vigoare a amendamentului „Fritz” la Legea ANI, a fost reangajat în primărie de suba…





